STIRI 

 

Informații referitoare la demersurile OAMGMAMR privind echivalarea studiilor

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Ministerul Sănătăţii şi-au dat acordul de principiu pentru modificarea alineatului 6 al articolului 174 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în sensul în care universităţile, în învăţământul superior din domeniul medical, în baza autonomiei universitare să poată recunoaşte, în baza condiţiilor stabilite de către Senatul universităţii, creditele de studii transferabile obţinute în învăţământul postliceal sanitar.

Această iniţiativă nu a primit aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, din următoarele considerente:

  • admiterea în învăţământul superior din România nu se poate realiza decât în baza diplomei de Bacalaureat (art. 151 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011), în condiţiile în care admiterea în învăţământul postliceal este permisă şi fără diplomă de Bacalaureat;
  • introducerea, prin OMECT nr. 2713/2007, a condiţiilor minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE pentru învăţământul postliceal, astfel încât prima diplomă cu o formare conformă a fost eliberată în anul 2010;
  • stabilirea unor criterii unitare de recunoaştere/echivalare de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, cu respectarea principiului autonomiei universitare şi a standardelor de calitate din învăţământul postliceal (a se avea în vedere, totodată, numărul absolvenţilor şcolilor postliceale sanitare, publice şi private/an);
  • absenţa reglementării obligativităţii, pentru promoţiile anterioare, a utilizării creditelor transferabile la nivelul învăţământului postliceal.

În urma acestui aviz nefavorabil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au propus realizarea unei consultări la nivel naţional cu reprezentanţii instituţiilor acreditate de învăţământ superior de profil, Ministerul Sănătăţii şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – ca autorităţi competente, ARACIP, ARACIS, precum şi ai şcolilor postliceale de profil.

* Sursa: www.oamr.ro

 
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

Ministerul Justiţiei -  Administraţia Naţională a Penitenciarelor  anunţă organizarea concursului privind ocuparea unui număr de 91 de posturi vacante de asistent medical generalist, asistent medical igienă, asistent medical stomatologie, asistent medical farmacie şi asistent medical radiologie, în unităţile subordonate.

Punem la dispoziţia asistenţilor medicali interesaţi să participe la concurs, lista posturilor, centrele de concurs, tematica şi metodologia probei practice.

Canditaţii vor sustine un examen psihologic şi o probă practică de calculator, care sunt eliminatorii.

Documentele originale pot fi consultate accesând pagina web https://anp.gov.ro/concursuri-din-sursa-externa.

Informaţii suplimentare se pot obţine la Direcţia Medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, telefon 021/2086150 int. 27474.

1. Anunt concurs.PDF (249710)

2. Centre de concurs.PDF (234212)

3. Posturi.PDF (262947)

4. Proba calculator.PDF (2943017)

5. Proba practica.PDF (1734911)

6. Tematica.PDF (369175)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

DREPTURILE OMULUI IN INGRIJIREA PACIENTILOR> GHIDUL PRACTICIANULUI pentru vizualizare: .pdf (3015544)

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

EVENIMENT - Nursing Time Awards 2015, Londra

Premiul pentru munca in echipa a fost gastigat de Calderdale and Huddesfield Hospital si Spitalul Judetean de Urgenta Zalau. 
 
Articole de presa:
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

03.09.2015 - Asistentii medicali care au promovat in 2013 Examenul de Grad Principal sunt rugati sa se prezinte la sediul OAMGMAMR filiala Salaj pana la data de 27 noiembrie 2015, pentru a ridica ADEVERINTELE de absolvire. 

Adeverintele se elibereaza titularilor pe baza cartii de identitate. 
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 
14.04.2015  -   Metodologia de selectare a schimburilor de experienta transnationale in cadrul proiectului “Asigurarea accesului egal la ocupare și diversificarea oportunităților de angajare pe o piață inclusivă a muncii, pentru femeile din domeniul sanitar – ACCES”
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru a vizualiza dati click pe :
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
 
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

...